Riscă până la 7 ani de închisoare pentru șantaj. Doi bărbați – în vizorul polițiștilor
Doi bărbați de 28 ani și respectiv 30 ani, au fost reținuți de ofițerii de investigație și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție a sect. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, pentru șantaj.
Conform materialelor acumulate de polițiști, în cadrul cauzei penale s-a constatat că, aceștia ar fi şantajat un tânăr de 25 de ani.
Indivizii îi cereau 1 600 de euro, sub pretextul unei datorii pe care victima ar fi avut-o fața de ei. În cadrul acțiunilor de investigații, forțele de ordine au stabilit că victima avea o datorie la suspecți de 600 de euro, banii i-ar fi luat pentru perfectarea unor acte.
Ulterior, indivizii îl amenințau cu răfuiala fizică și psihică și îl impuneau să le întoarcă suma de 1 600 de euro.
Astfel, bănuiții au fost reţinuți pe un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău şi cercetați penal pentru şantaj. Legea penală în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 până la 7 ani.
Actualmente, acţiunile de investigaţii speciale continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Mihaela Rotari