Vladimir Voronin despre Ilan Șor: „El nu a umblat cu vorbe, comparativ cu alții, dar a făcut ceva real”
Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a comparat aseară, la o emisiune TV, activitatea Partidului Șor cu cea a socialiștilor. El a spus că formațiunea condusă de Ilan Șor a făcut ceva, deschizând magazinele sociale.
Voronin a subliniat că partidul Șor a deschis magazinele sociale într-o perioadă grea social pentru cetățenii R. Moldova, pe când socialiștii se laudă cu relații bune cu Rusia dar nu au putut, de exemplu, să stopeze majorarea prețului la gaz de către ruși.
„Șor nu a umblat cu vorbe, comparativ cu alții, dar a deschis magazine sociale. Da ăștia, tra-la-la, tra-la-la, „eu cu Putin, eu în fiecare zi cu ambasadorul Federației Ruse mă întâlnesc să discut”, și la urmă plus 25 % majorare prețul la gaz. Ce a făcut Dodon până acum, noi am văzut. Nu a făcut nimic”, a spus Voronin.
Amintim că proiectul „magazine sociale” a fost lansat acum aproape trei ani la inițiativa președintelui Partidului Șor, Ilan Șor. Inițial, magazine sociale au fost deschis la Orhei, dar în urma solicitărilor locuitorilor Moldovei, rețeaua s-a extins, iar în prezent numără peste 130 de magazine și puncte mobile. La mărfurile cu preț redus au acces în primul rând bătrânii și păturile social-vulnerabile. În prezent, rețeaua de magazine sociale „MeriȘOR” are peste 300 de mii de beneficiari.
sursa: enews.md