(INTERVIU) Alexandru Lipcan: Aceste alegeri au fost o capcană bine camuflată pentru toți actorii politici care s-au lansat în campanie

(INTERVIU) Alexandru Lipcan: Aceste alegeri au fost o capcană bine camuflată pentru toți actorii politici care s-au lansat în campanie

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Alexandru Lipcan, secretar general al Partidului Acţiunea Democratică, a vorbit despre rezultatele alegerilor parlamentare, cât de justificată a fost decizia PAD de a nu participa la acest scrutin, dacă va reveni PAD la mesajul privind necesitatea unităţii forţelor euro-unioniste etc.

T: Dle Lipcan, cum apreciaţi rezultatele alegerilor parlamentare din data de 24 februarie 2019?

A.L.: În viziunea mea, aceste alegeri au fost o capcană bine camuflată pentru toți actorii politici care s-au lansat în campanie. Aceasta o confirmă și multiplele comentarii și săgeți haioase apărute pe diverse site-uri la adresa celor care au participat la alegeri pe circumscripțiile electorale uninominale, formațiunile cărora, de fapt, au criticat și au refuzat să recunoască sistemul electoral mixt, mai ales pentru faptul că alegerile pe aceste circumscripții sunt prevăzute, conform legii, să se desfășoare într-un singur tur.

Despre rezultate. Sunt unele îndoielnice. Foștii concurenți nu se pot clarifica care pe care a tras  mai mult pe sfoară. Cert e că aceste rezultate nu reflectă nici pe departe opțiunea intima a alegătorilor, ci mai degrabă scot în evidență șiretlicurile la care au recurs concurenții electorali pentru a-și însuși cu hapca voturile, inclusiv prin diverse instrumente administrative, financiare, materiale și de spălare a creierilor, avute la îndemână.

Pe de altă parte, dispersarea ambițioasă a forțelor de dreapta, egoismul și ranchiuna liderilor formațiunilor cu viziuni pro-europene și unioniste au derutat electoratul respectiv, care, în final, neavând încredere în concurenții cu lozinci unioniste, a optat pentru neparticiparea  la scrutin, decât să-și dea votul pentru „răul mai mic”.

T: Analizând rezultatele alegerilor, pe cât de justificată vi se pare decizia PAD de a nu participa la acest scrutin?

A.L.: Decizia Partidului Acțiunea Democratică de a nu participa la alegerile  din 24 februarie noi o apreciem ca fiind una rațională, iar rezultatele acestui scrutin confirmă justețea la care vă referiți. Electoratul unionist este unul bine conturat și cu discernământ, caracterizat prin noțiunea „unire”. Însă  multitudinea de concurenți care, într-un fel, își propuneau promovarea unionismului n-au demonstrat  unitate,  complicând lucrurile, astfel încât măria sa alegătorul a înțeles jocul de interese al actorilor politici  și de aceea i-a blamat cu dispreț  pe toți delaolaltă.

T: Iarăşi, pornind de la rezultatele alegerilor, ce credeţi că ar trebui să facă dreapta pro-europeană pentru a-şi spori ponderea politică?

A.L.: Nu suntem noi acei care să sugerăm propuneri concurenților noștri politici.

T: Va reveni PAD la mesajul privind necesitatea unităţii forţelor euro-unioniste? Dacă da, ce veţi întreprinde în acest sens?

A.L.: De la momentul lansării dezideratului  cu privire la unirea cu Patria-mamă, România, Partidul Acțiunea  Democratică nu a abandonat nici pentru o clipă mesajul de unificare a forțelor ce se pronunță pentru acestă opțiune. Pe parcursul  campaniei electorale și ulterior am dialogat și continuăm dialogul cu toți acei care împărtășesc acest ideal înălțător. Sper ca lecția primită de unioniști în recenta campanie electorală să fie însușită conștiincios. Ne propunem  ca toate entitățile unionistre să se unească pe principii clare, dar, cel mai important, sincere. Acum ca niciodată este oportună fuzionarea  cât mai curând a tuturor acestor formațiuni în una singură, să-și aleagă un lider recunoscut de toți și să se lanseze ferm  în campania electorală pentru alegerile locale generale.

T: A decis deja PAD ce poziţie va ocupa în raport cu alegerile locale generale din acest an?

A.L.: M-am referit  la aceasta mai devreme. PAD pledează pentru fuzionarea tuturor formațiunilor unioniste într-o singură entitate politică și, în această formulă, să mergem în alegerile locale generale.

T: Cum credeţi că vor evolua lucrurile în politica moldovenească în perioada imediat următoare? 

A.L.: Eu, spre regret sau spre fericirea mea, nu pot ghici la cărți.

T: Ce şanse de viitor acordaţi dreptei pro-europene? 

A.L.: Dar care este acea dreaptă pro-europeană?

T: Cum vedeţi viitorul partidelor unioniste din RM? 

A.L.: Viitorul partidelor unioniste poate fi viabil numai în cadrul unei singure formațiuni politice. Altfel acestea riscă să rămână în continuare cărți de schimb și ușor manipulate cu orice ocazie.

Cristina Pendea

Share