CEC, despre o tentativă de nerespectare a deciziei Curții Constituționale
Comisia Electorală Centrală (CEC) tratează acțiunea desfășurată de către un concurent electoral drept un îndemn la încălcarea legislației naționale cu privire la aplicarea actelor de identitate în procesul electoral, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, normele Codului electoral menționează expres condițiile de participare a alegătorilor la votare, inclusiv și actele în baza cărora cetățenii cu drept de vot pot participa la alegeri.
„Totodată, considerăm că este o tentativă de nerespectare a deciziei nr. 5 din 14.01.2019 a Curții Constituționale prin care a fost examinată sesizarea privind controlul constituționalității unor prevederi din articolul 58 alin. (3) lit. c) din Codul electoral (votarea în afara țării în baza buletinului de identitate sau a actelor de identitate expirate). Astfel, Curtea a stabilit că “valabilitatea pașaportului reprezintă singura exigență impusă de către legislator pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc să voteze în secțiile de votare constituite peste hotarele țării. Exigența votării cu un pașaport valabil peste hotarele țării este justificată de politicile statale ale evitării fraudării votului, menținerii unei legături dintre stat și cetățeni și încurajării deținerii de acte de identitate valabile”. Comisia își exprimă aderența și devotamentul față de valorile democratice, precum și atașamentul față de respectarea drepturilor cetățenilor de a alege și de a fi ales, care urmează a fi realizate în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare. Îndemnăm concurenții electorali să-și găsească alte teme pentru campania electorală, decît să îndemne Comisia să încalce legea și să nu manipuleze cu informații precum că autoritatea electorală ar îngrădi dreptul la vot al cetățenilor aflați peste hotare prin interzicerea participării acestora la alegeri cu acte de identitate expirate”, se spune în comunicat.
Doina Secrieru