PVE s-a lansat oficial în campania electorală

PVE s-a lansat oficial în campania electorală

Partidul Verde Ecologist (PVE) s-a lansat oficial în campania electorală, în cadrul unui eveniment organizat în fața Parlamentului, informează OFICIAL.

Reprezentanți PVE au venit în fața Parlamentului, cu pancarte, pe care erau scrise problemele, cu care, potrivit lor, se confruntă RM, și anume: „Justiția de buzunar”, „Deputați corupți”, „Monopolul, lăcomia și sărăcia”, „Armata rusă”, „Sate pustiite” etc., după care, simbolic, le-au aruncat la coșul de gunoi.

Totodată, PVE și-a prezentat și cele 7 priorități ale formațiunii cu care merg în alegeri: unu – educația, știința și cercetarea, doi – sănătatea și protecția socială, trei – protecția mediului, patru – statul de drept, justiția și combaterea corupției, cinci – economia, șase – politica externă și șapte – securitatea și apărarea.

Sloganul PVE în aceste alegeri este „Un om curat, un Parlament curat, o țară curată”.

Doina Secrieru

Share