45 de accidente rutiere – înregistrate în Chișinău, pe parcursul a 48 de ore

45 de accidente rutiere – înregistrate în Chișinău, pe parcursul a 48 de ore

Pe parcursul ultimelor 48 de ore, angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au înregistrat şi documentat 45 accidente rutiere, soldate cu 9 persoane traumate.

Un accident rutier a avut loc ieri, ora 13:55 pe str. Ismail. Astfel, un microbuz de pe ruta 186, șoferul căruia a pierdut controlul volanului, s-a lovit în parapet. În rezultatul accidentului – atât șoferul cât și cei doi pasageri s-au ales cu traume ușoare. La fața locului, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest „Drager”, în rezultat s-a stabilit că la momentul producerii accidentului era în stare de ebrietate. Astfel, Poliția stabilește circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul riscă pedeapsă cu privare de libertate pentru un termen de la 3 până 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe viață.

Totodată, ieri ora 18:15 pe str. Vânătorilor a fost înregistrat un alt accident, tamponare în obstacol. Șoferul unui automobil de model Toureg în vârstă de 38 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a lovit într-un pilon. Testat cu aparatul alcooltest „Drager” s-a stabilit că acesta era în stare de ebrietate. Șoferul urmează a fi sancționat pentru accident rutier, stare de ebrietate cât și pentru faptul că a lovit angajatul Secției supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

Un alt accident a fost înregistrat astăzi la orele 00.15 pe str. Hristo botev 6, când șoferul în vârstă de 44 de ani, care conducea automobil de model „Dacia”, în intenția de a evita un câine, a pierdut controlul volanului și a tamponat doi pietoni, o femeie de 37 de ani și un bărbat de 32 de ani, care s-au ales cu diverse traumatisme. Aceștia au fost preluați de ambulanță pentru acordarea ajutorului medical. În dependență de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul urmează a fi atras la răspundere conform legislației în vigoare.

Mihaela Rotari 

Share