Încă un record bifat de Messi. Argentinianul a devenit primul jucător cu 400 de goluri în La Liga
Lionel Messi s-a înscris pe lista marcatorilor în partida dintre FC Barcelona și Eibar, din cadrul etapei a 19-a în La Liga. Astfel, argentinianul a reușit să atingă un nou record.
Lionel Messi a înscris golul de 2-0 în partida cu Eibar în minutul 53. Decarul catalan a punctat cu un șut din 8 metri și astfel, a ajuns la 400 de goluri în La Liga. Atacantul Barcelonei este primul jucător din istoria campionatului spaniol care bifează această performanță, relatează agerpres.ro.
Lionel Messi poate atinge mai multe recorduri în 2019. Argentinianul poate deveni jucătorul cu cele mai multe meciuri în La Liga și poate depăși mai multe performanțe bifate până acum de jucători precum Andres Iniesta și Ryan Giggs.
Mihaela Rotari