Ilegalități în punctul de trecere Leușeni

Ilegalități în punctul de trecere Leușeni

O carte de identitate românească, cu semne clare de falsificare, și o modificare a VIN codului pentru un autoturism înmatriculat în străinătate, au depistat în ultimele 48 de ore polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni.

În seara zilei de ieri, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un tânăr moldovean de 25 de ani, pasager al unui microbuz de rută R.Moldova – Germania. Conform analizei de risc, persoana a fost supusă unui control adițional, fiindu-i solicitat să prezinte pe lângă pașaport și alte documente pe care le deține pentru confirmarea identității sale. În acest sens, tânărul a ezitat să prezinte toate documentele, însă după verificarea minuțioasă a portmoneului, polițiștii de frontieră au depistat printre cărțile de vizită și un buletin, care ar fi eliberat de autoritățile române pe numele persoanei aflate la controlul de frontieră.

Ca urmare a depozițiilor sale s-a aflat că, acum două săptămâni, a apelat la ajutorul unui conațional pentru perfectarea documentului. Contra sumei de 200 de euro, străinul i-ar fi întocmit cartea de identitate românească în doar trei zile, iar ulterior urma să fie folosită la locul de muncă în Germania. Angajații Poliției de Frontieră au ridicat documentul pentru a fi transmis spre expertiză, persoana și-a continuat călătoria.

Totodată, un autoturism de model Toyota Avensis Verso, înmatriculat în Lituania, a fost reținut pe motiv că numărul VIN cod nu corespundea cu cel din certificatul de înmatriculare. Ba mai mult, după verificări minuțioase s-a aflat că documentele prezentate aparțin altui mijloc de transport, deținut de persoana aflată în punctul de trecere. Conducătorul auto de 54 de ani este cu dublă cetățenie a Republicii Moldova și României.

La cele depistate, bărbatul a recunoscut că documentele nu aparțin autoturismului și că ar fi încercat să introducă fraudulos în țară transportul, pentru a-l folosi ca piese de schimb.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.

Mihaela Rotari 

Share