Ghimpu: Un membru de partid nu vrea să se conformeze deciziei Consiliului Republican
Din păcate, iarăși avem o situație, când un membru de partid nu vrea să se conformeze deciziei Consiliului Republican, cu toate că a avut posibilitatea sa-și aducă argumentele sale în fața colegilor. Aceasta a comunicat președintele de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, pe o rețea de socializare, informează Oficial.
„La ședința Consiliului s-a grăbit să vorbească primul, cu toate că eu am propus ca Președintele, Vicepreședinții și Secretarul General să vorbească ultimii. Eu am vorbit ultimul, însă decizia era clară și până a vorbi eu, pentru că 99% din membrii Consiliului s-au expus pentru participarea PL în alegeri și de a încerca de discutat cu PAS și PPDA măcar coordonarea circumscripțiilor ca să ne le câștige Dodon și Plahotniuc pe toate, odată ce ei au refuzat formarea unui bloc pe dreapta. În această ordine de examinare, nimeni nu poate, inclusiv Valeriu Munteanu, sa spună că eu am influiențat membrii Consiliului. Împotrivă au fost doar trei voturi și acelea îmi pare că a foștilor subalterni ai lui V. Munteanu din perioada activității sale la Ministerul Mediului. Consiliul n-a discutat participarea PL pe listele ACUM, dar odată ce a hotărât ca partidul să participe în alegeri, înseamnă că nu pe lista ACUM, ci pe lista PL. Păcat că ACUM nu coștientizează pericolul, care ne paște pe toți după alegerile parlamentare”, a precizat Ghimpu.
În același timp, el s-a referit la deciziile care vor fi luate la ședința Consiliului Republican. „Duminică va avea loc prima ședință a Consliului Republican, votat la Congresul V și PL va merge în alegeri așa cum va decide Consiliul și nu cum vrea X sau Y. Deciziile Consiliului sunt obligatorii pentru toți membrii, indiferent ce funcție ocupă în partid”, a mai declarat el.
Totodată, Ghimpu a scris și alte detalii în acest sens. „Care ar fi motivul înfurierii lui V. Munteanu și organizarea conferinței de presă vom vedea mâine, cu toate că lucrurile au devenit clare cu mult înainte, căci Valeriu nu-și găsea loc ultima perioadă și continua insistent să revină la acest subiect zilnic, chiar dacă colegii nu l-au susținut la ședința Consiliului, care, odată adoptată, rămâne în vigoare până la anularea ei. N-aș vrea să cred, că și Valeriu a fost constrâns, ca și ceilalți colegi de cândva, să lovească în PL… Oricum, noi deja avem imunitate și orice s-ar întâmpla mâine sau poimâine, PL va continua lupta pentru Unirea RM cu România, indiferent de locul unde se va afla Partidul după alegerile din februarie 2019 – în Parlament sau înafara Parlamentului. Nemții au o vorbă: “Niciodată nu lua decizii în ziua, în care ți-au luat-o nervii pe dinainte””, a conchis Ghimpu.
Mihaela Rotari