E oficial! Cine va fi noul ministru al Finanțelor

E oficial! Cine va fi noul ministru al Finanțelor

Premierul Pavel Filip a anunțat astăzi, după ședința săptămânală a Partidului Democrat din Moldova (PDM), că au decis cine vor va fi noul ministru al Finanțelor, informează Oficial.

Este vorba despre secretarul general al instituției, Ion Chicu.

Pavel Filip a declarat că, în activitate, ex-ministrul Armașu a fost secondat de către secretarul general, Ion Chicu.

„Și cum spuneam, era bine ca în fruntea Ministerului să vină o persoană care poate asigura continuitatea activității acestui Minister și nu prea are timp la dispoziție pentru a intra în activitatea pe care o desfășoară instituția. Deci, candidatul propus pentru funcția de ministru al Finanțelor este Ion Chicu. Am prezentat această candidatură colegilor de la partid, a fost susținută unanim. Urmează chiar astăzi să fac demersurile necesare către Președintele țării. Sper să nu se împotrivească pentru că este un profesionist, vine din acest domeniu și are experiență mare. Dl. Dodon spunea cu alte ocazii că nu va avea nimic împotrivă oamenilor profesioniști, care vin din domeniu și-l stăpânesc foarte bine”, a precizat Filip.

Mihaela Rotari 

Share