Un autocar din R. Moldova s-a răsturnat în România. O persoană a decedat şi alte şase au fost rănite

Un autocar din R. Moldova s-a răsturnat în România. O persoană a decedat şi alte şase au fost rănite

O persoană a decedat şi alte şase au fost rănite după ce un autocar de călători înmatriculat în Republica Moldova s-a răsturnat, ieri seara, în apropierea localităţii Mărăşeşti, România, informează Oficial.

Guvernul, printr-un comunicat de presă, anunță că va acoperi cheltuielile pentru repatrierea persoanei decedate. În același timp, Inspectoratul Național pentru Situații de Urgență va monitoriza în continuare starea celor 6 pacienți internați la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon din Focșani, până la întoarcerea acestora acasă.

Primministrul Pavel Filip a cerut structurilor responsabile să ofere tot suportul necesar persoanelor aflate în dificultate în urma producerii accidentului și familiilor acestora.

Conform informației Inspectoratului pentru situații de urgență Vrancea, la data de 19 noiembrie, ora 16:48, pe traseul DJ-204E, în apropierea localității Mărășești, România, un autocar cu 13 cetățeni ai Republicii Moldova a derapat de pe traseu și s-a inversat. În rezultat, o persoană a decedat, iar alte 6 au suferit traumatisme și au fost transportate la spital. Încă 6 cetățeni moldoveni au fost cazați la Centrul de permanență din Mărășești.

Mihaela Rotari

Share