Vamă: Aducea ilicit în țară piese pentru autotorisme
Colaboratorii Postului Vamal Leuşeni, au contracarat o tentativă de introducere ilegală în ţară a unui lot de marfă fără acte de însoțire, în valoare de zeci de mii de lei.
Astfel, acţionînd în vederea prevenirii şi combaterii traficului illicit de mărfuri peste frontiera de stat, a fost stopat, pentru efectarea controlului de rigoare un mijloc de transport de model „Mercedes Sprinter” cu numere de înmatriculare în străinatate, la volanul căruia se afla un cetăţean moldovean, însoţit de alţi 4 pasageri. Unitatea de transport se deplasa din Italia în Republica Moldova, transportând colete şi transmisiuni neînsoţite.
Șoferul a declarat verbal că nu transportă bunuri în cantități interzise, dar concomitent a prezentat un comportament suspect.
În rezultatul controlui fizic, în compartimentul marfar al mijlocului de transport, printre colete, au fost depistate mai multe piese pentru autoturisme, un ferestrău cu lanţ și dezumidificatoare.
De menționat, că șoferul nu a putut prezenta careva acte de însoțire sau de proveniență a mărfii.
Valoarea mărfurilor a fost estimată la suma de zeci de mii de lei.
În baza cazului dat a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie în baza art. 287, al.10 Cod Contravenţional al Republicii Moldova, marfa a fost reţinută în vederea confiscării iar contravenientul riscă să achite o amendă în suma de 3000 de lei.
Maria Roșca