Opt cetățeni de origine afro-asiatică, reținuți la frontiera moldo-română
Opt cetățeni de origine afro-asiatică au fost reținuți în această dimineață, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Marea.
Ca urmare a activităților de supraveghere și control a frontierei de stat, angajații Sectoarelor PF Frăsinești, Ungheni și Valea Mare au acționat operativ pentru reținerea persoanelor străine care au fost văzute în timp ce înaintau spre râul Prut.
La aproximativ 500 metri de linia de frontieră, aceștia au fost reținuți și escortați la cel mai apropiat Sector pentru verificările de rigoare. Din primele cercetări și discuții cu aceștia, s-a aflat că sunt cetățeni ai Bangladesh, printre care se regăsește și un copil minor.
Totodată, la aceștia a fost depistată o barcă, existând bănuială rezonabilă că urma să fie folosită pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.
Reprezentanții Poliției de Frontieră au informat omologii din România, în vederea investigării în comun a evenimentului de frontieră și elucidării tuturor circumstanțelor pe caz.
Mihaela Rotari