BNM va prelungi perioada de desemnare a unui administrator temporar: „Ori de câte ori va fi necesar”
Banca Naţională a Moldovei va putea prelungi, în mod excepţional, perioada de desemnare a unui administrator temporar, ori de câte ori va fi necesar. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, modificarea Legii privind redresarea și rezoluția băncilor, în lectură finală.
Potrivit noilor reglementări, Banca Naţională a Moldovei poate prelungi, în mod excepţional, perioada de desemnare a unui administrator temporar, ori de câte ori este necesar, în cazul în care condiţiile privind desemnarea administratorului temporar continuă să fie îndeplinite. Perioada de desemnare a unui administrator temporar nu trebuie să depăşească un an.
Banca Naţională a Moldovei, în calitate de autoritate competentă, este responsabilă pentru a determina în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile pentru menţinerea unui administrator temporar şi pentru a justifica o astfel de decizie în faţa acţionarilor.
Potrivit autorilor, în prezent, această perioadă poate fi reînnoită, în mod excepţional, în cazul în care condiţiile privind desemnarea administratorului temporar continuă să fie îndeplinite. Legislația în vigoare nu prevede de câte ori poate fi prelungită perioada de desemnare a unui administrator temporar.
Modificările au fost susținute, în lectură finală, de către 52 de deputați din cei prezenți la ședință.
Mihaela Rotari