Parlamentul își începe activitatea în cadrul sesiunii ordinare
Președintele Parlamentului Andrian Candu a convocat astăzi o ședință de lucru cu președinții comisiilor permanente și a vicepreședinților Legislativului. Discuțiile au vizat organizarea eficientă a activității în cadrul comisiilor de profil.
Andrian Candu a menționat că vor fi stabilite clar domeniile de activitate ale comisiilor parlamentare, ca urmare a unor modificări aduse la Regulamentul Parlamentului. Astfel, fiecare vicepreședinte al Parlamentului ar urma să fie responsabil pentru activitatea anumitor comisii.
Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe șefii comisiilor să aducă un spor de calitate în activitatea parlamentară. În context, Andrian Candu le-a solicitat președinților de comisii să examineze avizele Curții Constituționale adresate Parlamentului, conform domeniului lor de competență, să verifice proiectele de lege aflate în examinare pentru a propune plenului Parlamentului o listă actualizată a actelor legislative pe care urmează să le examineze. În acest sens, Andrian Candu a precizat că urmează a fi preluate o serie de practici europene parlamentare, pentru a asigura elemente suplimentare de calitate la intrarea proiectelor de lege în Parlament.
Pe agenda de lucru a comisiilor parlamentare se află, în prezent, 126 de proiecte de acte legislative spre examinare și 4 legi spre reexaminare. Cele mai multe sunt în examinare la Comisia economie, buget și finanțe – 29 de proiecte, Comisia juridică, numiri și imunități – 26 de acte, Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice – 25 de proiecte.
Maria Roșca