Garda Tânără a PSRM atrage atenția privind condițiile în care trăiesc studenții în cămine
Garda Tânără a Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) atrage atenția opiniei publice privind condițiile în care trăiesc studenții în căminele studențești, transmite Oficial.
În cadrul unei conferințe de presă, câțiva tineri activiști și-au exprimat nemulțumirea față de starea camerelor în care un student este nevoit să trăiască și să studieze.
„Noi vedem reportaje la televizor precum că în cămine totul e bine și frumos. În câteva camere poate da, renovate, dar nimeni nu intră în celelalte. Am văzut pe rețelele de socializare multe fotografii privind starea camerelor studențești. Indiferent care ar fi plata chiriei, credem că cu acești bani ar fi destul de a face curățenie – nu generală, dar cel puțin curentă”, a spus Victor Poleacov.
Prezenți la conferință, tinerii activiști au menționat despre găurile din pereții camerei, gândaci, diverse insecte, stare deplorabilă a băii, bucătăriei și wc-urilor.
În context, activiștii propun ca MECC și CNA să se autosesizeze pe faptul cum sunt oferite locurile în cămine. O altă soluție propusă ar fi ca sursele achitate de studenți să fie redistribuite strict pentru necesitățile căminului.
Doina Secrieru