Pavel Filip: Suntem recunoscători pentru lucrurile pe care le face Sfântul Scaun prin promovarea valorilor morale

Pavel Filip: Suntem recunoscători pentru lucrurile pe care le face Sfântul Scaun prin promovarea valorilor morale

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, Eminența Sa, Cardinalul Pietro Parolin, informează Oficial. 

Potrivit unui comunicat de presă, Premierul a menționat că relația dintre Republica Moldova și Sfântul Scaun este foarte importantă și, cu siguranță, va cunoaște o dezvoltare armonioasă în continuare, urmare a acestei vizite, prima de acest fel și așteptată de întregul popor.

„Dincolo de crizele prin care trece Republica Moldova, cum a fost criza financiar – economică din 2015, este foarte important să menținem stabilitatea morală. O criză morală este mult mai greu de depășit decât oricare criză economică, financiară sau chiar politică. De aceea, menținem acest dialog și suntem recunoscători pentru lucrurile pe care le face Sfântul Scaun prin promovarea valorilor morale care sunt de o importantă vitală”, a subliniat Pavel Filip.

Totodată, Premierul a exprimat recunoștință Sfântului Scaun pentru abordareamarilor probleme ale contemporaneității, promovării dialogului între civilizații şi religii, menționând că în Republica Moldova relațiile interconfesionale sunt relații bune și nu există dificultăți.

În context, Pavel Filip a accentuat importanța promovării unității în societate. „Republica Moldova se află la intersecție între Est și Vest, iar unii politicieni au ales calea cea mai ușură pentru a câștiga un vot – scindarea societății. Pentru noi este foarte important să asigurăm unitatea în societate”, a spus Premierul.

„Eminența Sa Cardinalul Pietro Parolin a menționat că problemele pot fi depășite doar prin dialog și este important ca Republica Moldova să devină o punte de legătură între Est și Vest, contribuind la asigurarea păcii și stabilității în regiune. Oficialul a remarcat că în epoca informațională valorile spirituale capătă o semnificație aparte, iar rolul Sfântului Scaun este să stea la straja acestora. În context, Pavel Filip a menționat activitatea de succes în țara noastră a Bisericii Romano-Catolice, care desfășoară atât acțiuni religioase, cât și educaționale, sociale și umanitare. Premierul a mulțumit, de asemenea, organizației non-profit „Regina Pacis” și misiunii „Caritas Moldova” , care organizează acțiuni de caritate și ajută oamenii nevoiași din țara noastră”, se mai spune în comunicat.

La finalul întrevederii, Premierul Pavel Filip l-a invitat pe Papa Francisc să viziteze Republica Moldova.

Mihaela Rotari 

Share