Un cuplu din R. Moldova specializat în trafic de ființe umane – deconspirat
Timp de patru luni, polițiștii de comun cu procurorii oficiul Principal a Procuraturii mun. Chișinău, au documentat activitatea unui cuplu specializat în trafic de fiinţe umane, copii și prestarea serviciilor sexuale on-line, contra plată.
Aceștea au stabilit că bărbatul în vârstă de 27 ani și soția acestuia de 22 ani, profitau de poziţia de vulnerabilitate a victimelor, cu amenințarea divulgării informațiilor confidențiale familiei, le recrutau pentru a presta servicii sexuale contra plată în regim on-line, cu derularea Show-urilor live, prin intermediul web și a video-chaturilor.
Până în prezent, au fost identificate șapte fete cu vârste cuprinse între 17 și respective 26 de ani, originare din Republica Moldova, care pe parcursul a câteva luni au fost determinate să presteze servicii de video-chat.
În cadrul perchezițiilor, a fost ridicată tehnică computerizată utilizată de infractori, carduri de extragere a banilor și alte obiecte ce dovedesc complicitatea și vinovăția acestora.
Persoanele bănuite în urma recrutării tinerelor lunar obțineau un profit de la 42 000 până la 100 000 lei.
În acest context au fost iniţiate două cauze penale în baza art. 206 al.3 și art. 220 al. 2, Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de „Proxenetism” și ,,Traficul de copii,, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani.
Procuratura le-a înaintat celor doi învinuirea, iar la demersul procurorilor, aceştia au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile.
La moment, organele de drept întreprind măsuri speciale de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate, precum și identificarea altor victime.
Mihaela Rotari