Declarație: Domnul președinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecințele accidentului

Declarație: Domnul președinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecințele accidentului

Șeful fracțiunii socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău (CMC), Ion Ceban, afirmă că, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a evitat să dezvăluie detalii despre consecințele accidentului rutier cu implicarea cortegiului prezidențial, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Ion Ceban a scris că au fost înregistrate un șir de traumatisme.

„Domnul președinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecințele accidentului, fiindcă nu a vrut să pună accent pe starea sa, dar am aflat că de fapt au fost înregistrate un șir de traumatisme, atât la dumnealui, la coloana vertebrală, cât și la copilul său și mama sa, care a suportat deja o primă intervenție chirurgicală. Ne rugăm pentru sănătatea familiei prezidențiale, care, din fericire, a ieșit fără victime din acel accident foarte și foarte dubios. După toate evidențele care reies din imagini, el a fost mai curând unul înscenat, decât întâmplător și îl tratăm cel puțin ca pe un semnal de avertizare, dacă nu ca pe o tentativă direct la viața și sănătatea șefului statului”, a precizat Ceban.

Doina Secrieru

Share