O grupare criminală – deconspirată. Au fost antrenați mai mulți polițiști și procurori!

O grupare criminală – deconspirată. Au fost antrenați mai mulți polițiști și procurori!

Pe parcursul a 5 luni de zile, atât Poliţia Capitalei cât și Procuratura mun. Chişinău au întreprins măsuri de investigații orientate spre deconspirarea activitații unei reţele criminale bine organizată, specializată în comercializarea online a drogurilor în proporţii deosebit de mari.

La documentarea acestei grupări s-au antrenat un număr suficient de poliţişti şi procurori, acumulând probe ce ar demonstra complicitatea celor 8 membri, cu vârstele cuprinse între 20 ani şi respectiv 32 ani, originari din mun. Chişinău, r-nul Cantemir şi r-nul Cahul .

În această perioadă forţele de ordine au stabilit că, fiecare din membrii nominalizaţi avea scopul şi rolul său bine determinat la realizarea drogurilor. 2 dintre membri aveau rolurile de curatori, o persoană se ocupa de ambalarea drogurilor iar restul 5 persoane aveau roluri de curieri distribuind stupefiantele pe teritoriul capitalei amplasându-le în ascunzișuri.

Prin intermediul reţelelor online, potenţialul client solicita doza necesară de droguri, printr-un mesaj remis în aplicaţia grupului închis. Clientul era obligat să achite banii prin intermediul terminalelor de plăţi electronice. Ulterior el primea un mesaj în care era specificat locaţia drogurilor ascunse. Fiecare dintre membri deținea card bancar destinat remunerării care se efectua la fiecare 2 saptămâni. Veniturile lunare au fost estimate între 20 000 și 30 000 lei per persoană.

În cadrul măsurilor speciale complexe de investigații s-a constatat că substanţele narcotice distribuite online către consumatori, erau importate în RM din China prin Federaţia Rusă şi Ucraina. Deasemenea au fost stabilite adresele unde erau păstrate și ambalate drogurile cât și ascunzişurile pe teritoriul mun. Chişinău. Iar în urma percheziţiilor autorizate demarcate în luna iunie la domiciliile membrilor grupării, au fost depistate pacheţele deja pregătite pentru a fi ascunse în acele locuri, ridicate droguri sintetice de tip PVP în cantitate de 2 kg și etnobotanice în cantitate de 4 kg, cu valoarea estimativă de 500 000 lei în cazul în care s-ar fi reușit comercializarea acestora, aparate artizanale destinate ambalării drogurilor, cântare electronice, tehnică de calcul, dispozitive de comunicare și anume 10 telefoane mobile și resurse bănești.

Bănuiții au fost arestaţi în luna iunie a anului curent, fiind cercetaţi penal în stare de arest pentru realizarea drogurilor în proporţii deosebit de mari. Ulterior la data de 22 august de către procurorii oficiului principal al procuraturii mun. Chișinău, dosarul a fost remis în instanța de judecată. Conform legislației penale în vigoare, învinuiţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.

Mihaela Rotari

Share