Conducerea Poliției de Frontieră: Suntem bucuroși și mai încrezători în activitatea pe care o desfășurăm știind că avem asistență externă
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov s-a întâlnit ieri, 16 august 2018, cu managerul de program privind „Depistarea și prevenirea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare” (NSDD) pe lângă Departamentul Energiei al SUA, Alina Smyslova. Întrevederea a avut scopul bine definit de a expune ascendența relației de cooperare și prezentarea situației curentă în vederea realizării cu succes a proiectelor în derulare, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, Valentin Fiodorov a mulțumit pentru cooperarea productivă și ajutorul indispensabil de care a beneficiat Poliția de Frontieră începând cu anul 2014. „Suntem bucuroși și mai încrezători în activitatea pe care o desfășurăm știind că avem asistență externă și o susținere fermă atât pe plan teoretic, cât și practic.”, a menționat șeful adjunct al IGPF.
În calitate de manager de program, Alina Smyslova a menționat importanța la cel mai înalt nivel a obiectivului principal și anume acțiunile de prevenire a traficului ilicit de materiale nucleare și radioactive, prin colaborarea tehnică și metodologică, perfecționarea unor sisteme tehnice de detectare și identificarea acestor materiale la punctele de trecere a frontierei de stat.
Discuțiile dintre părți au continuat cu relevarea rezultatelor vizibile înregistrate până în prezent și situația actuală referitor la imparțialitatea ce asigură securitatea statului prin activități de prevenire, depistare și contracarare a migrației ilegale și a altor infracțiuni transfrontaliere inclusiv a armelor de distrugere în masă și materiale conexe. La baza acestora, fiind o analiză a statisticilor din bazele de date internaționale specializate ce indică că în ultimii zece ani, regiunea Europei de est este afectată de traficul ilicit de materiale radioactive.
De asemenea, echipa NSDD și-a expus opinia față de vizitele efectuate pe parcursul săptămânii curente în mai multe puncte de trecere cât și la Centrul de Excelență a Poliției de Frontieră, unde s-a discutat programul de învățământ pe domeniul dat.
Doina Secrieru