Guvernul a aprobat eliminarea poliței de asigurare pe suport de hârtie
Persoanele asigurate vor beneficia de servicii medicale sau medicamente compensate fără necesitatea deținerii și prezentării poliței de asigurare pe suport de hârtie, aceasta va fi doar în format electronic.
Astăzi, cabinetul de miniștri, a aprobat în ședință de Guvern, modificarea și completarea unor acte legislative prin care noțiunea de ”poliţă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală” va fi substituită cu cea de ”statut de persoană asigurată”, astfel, excluzându-se obligativitatea deţinerii poliţei pe suport de hârtie şi a neclaritaților privind modalitatea de activare a acesteia.
Proiectul va asigura finalitatea procesului de raportare efectuat de către agenții economici și instituțiile abilitate, de evidență persoanelor asigurate prin intermediul canalelor electronice de raportare, fără necesitatea deplasării la Agenția teritoriale a CNAM pentru ridicarea polițelor de asigurare obligatorie pe suport de hârtie, respectiv fără a pierde timp și resurse.
La fel, persoanele care sunt asigurate de stat, în special din categoria pensionari sau persoane cu dizabilități, care întâmpină deseori dificultăți locomotorii vor fi scutiți de obligativitatea deținerii poliței pe suport de hârtie.
De asemenea, documentul prevede suspendarea statutului de persoană asigurată în cazul neachitării primelor de asigurare în formă de contribuţie procentuală la salariu mai mult de un an consecutiv.
Aceste reglementări fac referire și la unităţile lichidate, care nu au prezentat informaţia privind persoanele concediate, demise, etc. în vederea suspendării statutului de persoană asigurată.
Mihaela Rotari