Un copil de cinci ani, cuprins de flăcări în interirorul unui apartament din Chișinău
În seara zilei de 28 iunie, ora 18:27 minute, pompierii au fost alertați în urma izbucnirii unui incendiu pe str. Căușeni nr.3, din mun.Chișinău.
La fața locului, angajații IGSU au stabilit că în interiorul apartamentului cuprins de flăcări se afla un copil în vîrstă de cinci ani, iar în locuință nu erau maturi.
Salvatorii de urgență au evacuat băiatul prin geam de la etajul trei, folosind autoscara de intervenție. Ulterior minorul a fost preluat de către Serviciul asistență medicală urgentă.
Potrivit primelor informații, băiatul nu a suportat traumatisme și nici intoxicare cu monoxid de carbon, pompierii reușind să scoată micuțul fără ca acesta să aibă de suferit.
Incendiul a fost lichidat prompt de către două echipaje ale IGSU.
În urma arderii au fost distruse bunurile materiale din interiorul bucătăriei apartamentului.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Mihaela Rotari