„Operaţiunea “MAC 2018”: Un bărbat creștea cannabis, o femeie creștea mac
Ofițerii de investigație și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție a sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, în cadrul unor acţiuni speciale de investigaţii au documentat timp de două luni activitatea ilicită a unui bărbat în vârstă de 58 ani, domiciliat r. Drochia sat. Șuri, care se ocupa cu cultivarea plantelor de cannabis, informează Oficial.
Astfel, polițiștii au efectuat percheziții autorizate la domiciliul bărbatului, în urma căreie au depistat, 1720 plante de cannabis în formă uscată și 340 plante verzi. Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor. Actualmente bărbatul este cercetat penal în stare de libertate, conform legislaţiei penale în vigoare bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani de închisoare.
Totodată angajaţii IP Centru al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au depistat r. Sângerei, aproximativ 70 tufe de mac, cultivate şi îngrijite de către o femeie în vârstă de 55 ani. Plantele creşteau chiar în ograda femeii. Respectiv plantele au fost smulse, ridicate, sigilate şi expediate în laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor. În dependenţă de rezultate, femeia riscă să fie cercetată penal şi pedepsită cu sancţiune sub formă de amendă în mărime de la 10 000 lei la 20 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore.
Amintim că, operațiunea “Mac-2016” a fost iniţiată cu scopul de a combate traficul ilicit de droguri de origine vegetală, de depistare și nimicire a plantelor cu conținut narcotic, precum și identificarea persoanelor care le cultivă ilegal. Poliţia Capitalei va întreprinde toate acţiunile legale de contracare a infracţiunilor legate de droguri. Totodată, cetăţenii sunt rugaţi să infomeze la serviciul unic 112, atunci când deţin informaţii despre cultivarea plantelor cu conţinut narcotic.
Doina Secrieru