Un fost polițist – reținut pentru influențarea unor ex-colegi de breaslă și procurori

Un bărbat din Bălți a fost reținut și este cercetat penal de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență.

Temei pentru inițierea cauzei penale a servit denunțul unei persoane, care susține că omul ar fi primit 1500 de euro, sub pretextul că poate soluționa un caz de eschivare a conducătorului auto de la testarea alcoolscopică.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că, la începutul lunii septembrie 2017, bărbatul, în virtutea funcției deținute anterior în cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare Regimentul Nord, printr-un intermediar, ar fi pretins și primit mijloacele bănești ce nu i se cuvin.

Cei doi ar fi dat asigurări că pot determina angajați ai poliției, precum și procurori din cadrul Procuraturii Bălți, să adopte o decizie favorabilă pe caz, astfel încât șoferul să nu fie lăsat fără permis de conducere.

Fostul polițist a fost reținut pentru 72 de ore, urmare acumulării materialului probator. În cadrul percheziției la domiciliul acestuia, au fost găsite mijloace bănești, asupra cărora a fost aplicat sechestru, în vederea recuperării prejudiciului cauzat. Este de menționat că bărbatul și-a recunoscut integral vina.

Miahela Rotari

 

Share