Simona Halep a câştigat primul Grand Slam al carierei
Simona Halep şi-a îndeplinit marele vis. A devenit în premieră campioană la un turneu de Grand Slam şi a făcut-o într-o manieră de mare jucătoare.
Românca a revenit superb în finala de Roland Garros şi a învins-o în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, deţinătoarea titlului la US Open, scrie digisport.ro.
Constănţeanca de 26 de ani s-a impus după două ore şi 3 minute şi a devenit prima reprezentantă a României care cucereşte trofeul la Paris, după 40 de ani. Precedentul succes, şi singurul de altfel, îi aparţinea Virginiei Ruzic. De asemenea, Ilie Năstase a luat titlul în capitala Franţei în 1973.
Pentru victoria de la Paris, Halep va primi 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, în timp ce Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro.