PLDM propune desfășurarea alegerilor, în baza sistemului mixt, în două tururi
Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a înregistrat în Parlament un proiect de lege privind modificarea noului sistem electoral mixt prin introducerea și celui de-al doilea tur de scrutin în cadrul circumscripțiilor uninominale, informează Oficial.
Șeful fracțiunii PLDM, Tudor Deliu a declarat că proiectul de lege prevede modificarea unor articole privind organizarea alegerilor în două tururi.
„Alegerea în primul tur va încălca flagrant principiul reprezentativității și în Parlament vom putea vedea deputați aleși cu 3-5000 de voturi, ceea ce e absolut inadmisibil. În urma modificării Codului Electoral autoritățile au încălcat grav o prevedere constituțională, și anume dreptul de a candida la o funcție publică și de a fi ales, deoarece cetățeanul R. Moldova cu drept de vot nu mai poate candida în calitate de candidat independent în alegerile parlamentare în circumscripția națională. Acest drept s-a păstrat doar în circumscripția uninominală. E adevărat, nu avem încă un precedent (n. r. – de accedere în Parlament a unui candidat independent), dar asta nu înseamnă că printr-un act legislativ putem să-i interzicem cetățeanului să candideze la nivel național. Vom insista ca acest proiect să fie inclus și supus discuțiilor în comisiile parlamentare și să fie inclus în ședința plenului. Altfel ne vom trezi cu un număr mare de deputați care nu vor reprezenta voturile cetățenilor. Acest fapt ne-a fost demonstrat și în al doilea tur al alegerilor din Chișinău. Aceasta este și o recomandare a Comisiei de la Veneția, iar autorii nu au ținut cont de ea. Pentru a repara această greșeală, noi am depus această inițiativă”, a precizat Deliu.
Mihaela Rotari
in al doilea tur se da vot politic deja si nu reprezinta simpatiile si increderea cetateanului intr-o candidatura anume…