A intrat în vigoare noua Lege privind Serviciul Vamal
Începând cu data de 2 iunie, activitatea Serviciului Vamal este reglementată de o nouă lege (nr.302 din 21.12.2017), ajustată la standardele internaționale.
Noua lege stabileşte expres funcţiile de bază ale Serviciului Vamal, care constau în implementarea politicii vamale a statului, facilitarea comerţului internațional, asigurarea respectării reglementărilor vamale, perceperea drepturilor de import/export, efectuarea vămuirii, a controlului şi a supravegherii vamale.
Printre cele mai importante prevederi le putem menționa pe cele referitoare la serviciul funcționarului vamal. Astfel, conform noilor prevederi, ocuparea funcției vacante sau temporar vacante de funcționar vamal se va efectua doar prin concurs, iar evaluarea performanțelor va fi realizată în baza obiectivelor individuale stabilite. Tot în baza concursului va avea loc și ocuparea funcției de director al Serviciului Vamal, pentru o perioadă de 5 ani. Acesta se va numi în funcție de către ministrul Finanțelor.
Totodată, au fost introduse noi reglementări privind modalitățile de stimulare a funcționarilor vamali, precum și referitor la sancțiunile disciplinare aplicate. Prin urmare, lista distincțiilor Serviciului Vamal a fost completată cu medalia ”Pentru devotament în serviciu.” Iar în partea ce ține de răspunderea disciplinară a funcționarului vamal, legea introduce noi sancțiuni disciplinare, cum ar fi: retrogradare cu un grad special pe un termen de până la 1 an; suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie pe o perioadă de 2 ani; suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare pe o perioadă de până la 1 an.
Noile reglementări mai prevăd conferirea gradelor speciale tuturor angajaților sistemului, precum și restituirea cheltuielilor de transport tur-retur pentru funcționarii vamali care își exercită atribuțiile de serviciu în alte localități decât cea în care își au domiciliul.
De asemenea, în lege sunt reglementate atribuţiile principale şi structura Serviciului Vamal. Legea mai prevede drepturile, împuternicirile și obligațiile funcționarului vamal, exercițiul funcțiunii, restricțiile pentru angajați, protecția juridică şi socială etc.
Mihaela Rotari