Recomandările Poliției pentru o minivacanță în siguranță
Pentru ca minivacanța de 1 mai să o petreceți fără griji, polițiștii recomandă cetățenilor să acorde o atenție sporită siguranței personale și a bunurilor pe care le dețin.
Dacă locuiţi la bloc:
– asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
– la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare;
– montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
– dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă.
Dacă locuiţi la casă:
– interziceţi accesul în locuinţă şi refuzaţi să daţi informaţii despre dvs., bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii;
– apelaţi la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, pe perioada cât lipsiţi de la domiciliu. Nu daţi nicio şansă spărgătorilor!
Atunci cand sunteti plecați de la domiciliu:
– încercați să creați aparența că se află cineva în locuință, prin diverse metode;
– instalarea unor dispozitive de aprindere și stingere automată a luminilor în locuință;
– dacă plecați pentru o perioadă scurtă, puteți aprinde luminile, radioul sau televizorul;
– rugați un vecin să vă supravegheze locuința;
– încuiați toate ușile și geamurile, chiar și atunci când plecați pentru câteva minute;
– obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenția infractorilor, deci nu le lăsați în locuință;
– pregătirile pentru deplasare să fie facute cât mai discret.
Mihaela Rotari