Apelul depus de Băsescu privind anularea decretului emis de Dodon – primit spre examinare

Apelul depus de Băsescu privind anularea decretului emis de Dodon – primit spre examinare

O nouă ședință de judecată privind examinarea apelului depus de fostul Președinte al României, Traian Băsescu, privind anularea decretului de retragere a cetățeniei Republicii Moldova emis de Igor Dodon, a avut loc astăzi, informează Oficial.

Reprezentantul Președintelui RM în instanța de judecată, Maxim Lebedinschi, a vorbit despre acceptarea cererii depuse de Traian Băsescu.

„Cererea lui Traian Băsescu a fost primită astăzi spre examinare. Instanța a stabilit o zi pentru a ne expune și anume – 10 mai, pentru a începe dezbaterile în fond. Poziția Președinției este că domnul Băsescu a primit fraudulos cetățenia Republicii Moldova”, a declarat acesta.

Avocatul fostului Președinte al României, Andrei Bivol, a subliniat, din nou, despre retragerea ilegală a cetățeniei. „În principiu, am păstrat aceeași linie de argumentare și faptul că retragerea cetățeniei este ilegală, iar motivele nu sunt confirmate prin probe. Noi astăzi eram gata să ne expunem, dar instanța a decis că este mai oportun să numească o zi separată”, a conchis Bivol.

Mihaela Conovali

Share