Republica Moldova va beneficia de 10 milioane de dolari pentru continuarea reformelor în educație
Republica Moldova va beneficia de finanțare adițională în valoare de 10 milioane de dolari pentru proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova”. Guvernul a aprobat astăzi un proiect de lege privind ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, semnat la Chișinău, la 12 martie 2018.
După cum informează Oficial, potrivit unui comunicat de presă, implementarea acordului va permite continuarea reformelor în domeniul educației, pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei învăţământului primar şi secundar general.
„În particular, mijloacele vor fi utilizate pentru modernizarea infrastructurii şcolare – dotarea a 160 de instituţii de învăţământ cu laboratoare şcolare şi echipament IT, precum și dotarea a 100 de școli cu materiale şi echipament necesar pentru instruirea elevilor cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale. Totodată, vor fi evaluate și ajustate programele de formare, inclusiv privind sensibilizarea de gen și educația incluzivă, va fi îmbunătățită pregătirea cadrelor didactice de sprijin care lucrează cu elevii cu cerințe speciale, vor fi dezvoltate capacitățile autorităților naționale de profil și va fi testat un nou mecanism de finanțare a instituțiilor preșcolare”, se spune în comunicat.
Acordul prevede realocarea a 1,7 milioane de dolari pentru renovarea a două școli de circumscripție.
Inițial, resursele financiare erau prevăzute pentru implementarea unui nou sistem de salarizare a directorilor de școală și a cadrelor didactice.
Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova” este finanțat de Banca Mondială, prin intermediul Asociaţiei Internaționale de Dezvoltare. Acesta este implementat în perioada aprilie 2013 – iunie 2020 și este structurat în trei componente: îmbunătățirea calității educației, optimizarea sectorului educațional și consolidarea capacităților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în monitorizarea reformei.
Andriana Cheptine
Atunci când se implementează o reformă și dacă pentru această reformă continuă să fie acordate resusre financiare, înseamnă că reforma este benefică și implementată corect, ceea ce, într-un final, că și guvernul ce o aplică este eficient.