Legea cu privire la controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană – promulgată
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat astăzi Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, în prezența prim-ministrului Pavel Filip.
Șeful Executivului se află în vizită la Kiev cu ocazia participării la Forumul de securitate.
Premierul a exprimat recunoștință pentru acest pas important, care va permite Republicii Moldova să controleze pe deplin frontiera de stat moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean. Controlul în comun la frontieră a fost început pe 17 iulie 2017 în punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, aflat pe teritoriul Ucrainei.
Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost ratificată de Rada Supremă a Ucrainei la 1 martie curent. Intrarea în vigoare a Acordului va permite extinderea controlului în comun la toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Pavel Filip și Petro Poroșenko au menționat că astfel va fi asigurată o luptă mai eficientă împotriva criminalității și contrabandei la hotar și va spori securitatea regională.
Drept priorități pentru perioada următoare, Pavel Filip și Petro Poroșenko au evidențiat deschiderea podului dintre localitățile Unguri și Boronița și urgentarea procesului de demarcare a frontierei de stat moldo-ucrainene.
În luna mai curent, ministrul de Externe moldovean urmează să efectueze o vizită în Ucraina, iar în iunie, la Chișinău, va avea loc reuniunea prim-miniștrilor statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM.
Mihaela Rotari