Şapte persoane reţinute pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari
Procuratura Anticorupţie, de comun cu Direcţia Operaţiuni Speciale a INI al IGP al MAI, anunţă despre reţinerea a şapte persoane învinuite de spălare de bani, iar în privinţa unei persoane se întreprind acţiuni pentru identificarea locului aflării acesteia.
În concret, unul dintre învinuiţi, deţinând cota de participare de 60% în cadrul unei firme, specializate în distribuţia combustibilului, de comun cu alţi şapte complici, folosindu-se de situaţia de serviciu, concomitent, având calitate de director al altui agent economic, cu acelaşi gen de activitate şi utilizând resursele financiare şi administrative ale întreprinderii pe care o gestiona, acţionând concertat prin intermediul persoanelor interpuse, a convertit şi a transferat bunurile de la un agent economic la altul, de facto, participând la asociere prin acordarea de asistenţă şi ajutor în vederea comiterii acţiunilor de spălare de bani.
Procurorii Anticorupţie au stabilit că persoanele implicate, în perioada anilor 2012 – prezent, urmăreau scopul obţinerii controlului şi în unele cazuri dobândirea proprietăţii asupra staţiilor PECO ce aparţineau unei întreprinderi mixte cu capital străin. Toate aceste acţiuni erau întreprinse în vederea organizării activităţii neîntrerupte, utilizând surse financiare, provenienţa cărora fiind necunoscută, deşi prezumată rezonabil ca una ilegală, intenţionând tăinuirea şi deghizarea naturii şi originii proprietăţii reale ale acestora, le-au reînregistrat de pe compania cu capital străin pe alte companii afiliate bănuiţilor.
Ulterior, companiile pe care erau reînregistrare proprietăţile reale au încheiat cu o altă firmă special creată în acest sens, contracte potrivit cărora staţiile PECO, care anterior au aparţinut unei companii, sunt utilizate pentru comercializarea produselor petroliere şi altor mărfuri de consum, sub o altă marcă comercială.
Este de menţionat că deşi pentru doi ani consecutiv firma unuia dintre bănuiţi a declarat venituri de peste 940 milioane lei, valoarea impozitelor achitate la buget, au constituit puţin peste 7 milioane lei adică doar 0,7%.
Procurorii Anticorupţie împreună cu angajaţii DOS a INI al IGP al MAI au efectuat peste 30 percheziţii in diferite locaţii – domiciliu, automobile, birouri. În cadrul percheziţiilor au fost ridicate 309 500 lei, 57 700 euro, 41000 dolari, 50000 lire sterline, un pistol şi o armă de vânătoare asupra cărora nu au putut fi prezentate documente de port armă, documente contabile şi alte bunuri ce au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.
Cauza penală este în gestiunea Procuraturii Anticorupţie, care este asistată de angajaţii Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul INI al IGP al MAI.
Mihaela Rotari