Guvernul a aprobat bugetul Serviciului unic de urgență 112 pentru anul 2018

Guvernul a aprobat bugetul Serviciului unic de urgență 112 pentru anul 2018

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, bugetul Serviciului unic de urgență 112 pentru anul curent, în sumă de 67 de milioane de lei.

Cea mai mare parte din mijloacele financiare, circa 45,3 milioane de lei, este destinată procurării Sistemului informațional automatizat al Serviciului 112. Resursele vor mai fi utilizate pentru pregătirea și dotarea sediului Serviciului din comuna Băcioi, mun. Chișinău, și a celui din orașul Chișinău, precum și pentru cheltuieli curente.

Implementarea numărului unic european pentru apelurile de urgență 112 în Republica Moldova are scopul de a spori protecția populației pe întreg teritoriul țării, prin asigurarea serviciilor specializate cu informațiile necesare pentru o reacție promptă și adecvată. Serviciul urmează să devină funcțional la finele lunii martie curent, integrând numerele 901, 902 și 903.

Mihaela Rotari

Share