Volumul „Istoria vieții Mariei Cantemir în scrisori și documente” – lansat la Chișinău

Volumul „Istoria vieții Mariei Cantemir în scrisori și documente” – lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat volumul „История жизни Марии Кантемир в письмах и документах” (Istoria vieții Mariei Cantemir în scrisori și documente) scris de Lilia Zabolotnîi, vice-director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiințe a Moldovei, transmite Oficial.

Publicația este împărțită în două compartiment, care reflectă două aspecte: relațiile de familie între Maria Cantemir (soția lui Dimitrie Cantemir) și frații și viața Mariei Cantemir.

Publicația conține peste 50 de documente, majoritatea fiind copii, dar și documente originale.

Prezent la evenimentul de lansare, Constantin Rusnac, secretarul general al Comisiei Naționale UNESCO, a menționat că în carte sunt indicate detalii privind viața femeii cu două secole în urmă. „La UNESCO avem acum un program special privind problemele femeii în societate. Când citești acest volum, înțelegi ce doamne am avut de care trebuie să te mândrești. Aici este totul documentat din arhiva din Sankt-Petersburg și Polonia. Cartea este editată în limba rusă, fiindcă documentele din arhivă sunt în rusă”, a spus Constantin Rusnac.

Teodor Candu, arheograf al Muzeului Național de Istorie și Etnografie, spune că publicația este un complex de arhive existente în Chișinău și peste hotare. „Datorită eforturilor depuse de autori s-au identificat seriile documentare care reflectă viața de familie a Mariei Cantemir. În volum se observă care era habitatul în care trăiau lumea în Imperiul Rus. Volumul va aduce și noi date pentru cei care vor să cunoască mai multe detalii din viața lui Cantemir”, a spus arheograful.

Mihaela Rotari

Share