Un avocat din Chişinău reţinut de CNA
Un avocat din capitală a fost reţinut pentru 72 de ore de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă.
Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, este bănuit că ar fi pretins 1000 de euro de la clienţii săi pentru a influenţa persoane publice din cadrul unei instanţe de judecată şi pentru a le determina să emită o decizie favorabilă în privinţa acestora.
Tot el este suspectat că ar mai fi pretins 500 de euro de la unul dintre clienţii săi pentru a corupe un expert tehnic în construcţii ca acesta, la rândul său, să efectueze o expertiză în favoarea clientului.
Pe numele avocatului a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 326 Cod penal – traficul de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare. În prezent, avocatul se află în izolatorul CNA, iar cauza este instrumentată de Procuratura anticorupţie.
Menţionăm că, anterior, acelaşi avocat a mai fost reţinut de CNA în dosare de corupţie, cauzele fiind transmise în judecată. În anul 2017, CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut 24 de avocaţi, suspectaţi de comiterea diferitor acte de corupţie.
Mihaela Rotari