Consilier juridic: „Este un lucru normal de a dispune urmărirea penală împotriva judecătorilor”

Consilier juridic: „Este un lucru normal de a dispune urmărirea penală împotriva judecătorilor”

Consilierul juridic în cadrul Centrului de Resurse Juridice, Ion Huzun, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, a vorbit despre așteptările sale de la Consiliul Superior al Magistraturii, dar și despre cei 40 de judecători și foști magistrați în cazul cărora Consiliul a dispus pornirea urmăririi penale, informează Oficial.

„Eu cred că este un lucru normal care demult trebuia să fie. Eu vorbesc la general, la fenomenul de utilizare sau de implementare a acestui drept – de a dispune urmărirea penală împotriva judecătorilor care merită să fie sancționați pentru lipsă de integritate, pentru adoptarea hotărârilor judecătorești, pentru încălcarea regimului declarațiilor și averilor, dar noi iată că vedem chiar în dosarele de spălare a miliardelor în privința la cei 16 judecători, noi vedem că s-a ajuns într-un punct mort. Noi nu avem sentințe de condamnare, noi avem câteva cazuri în care s-a trâmbițat foarte mult de către unii politicieni că uite că am prins cei mai corupți judecători din țară cu mită de 200 de dolari sau altcineva cu altă sumă, dar noi vedem că în final acești judecători au fost achitați, pentru că au fost provocați la săvârșirea acestor acțiuni. De aceea, când aș spune suma totală de dosare penale care au fost intentate împotriva judecătorilor, eu aș fi foarte atent la legalitatea, temeinicia și chiar motivarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, pe de o parte, iar pe de altă parte, ce s-a întâmplat în final în sistemul judecătoresc atunci când au examinat contestațiile sau dosarele pe fond”, a menționat el.

Mihaela Rotari

Share