Primarul interimar și viceprimarii mun. Chișinău scapă basma curată! Procuratura a refuzat pornirea urmăririi penale

Primarul interimar și viceprimarii mun. Chișinău scapă basma curată! Procuratura a refuzat pornirea urmăririi penale

Procuratura municipiului Chișinău a refuzat pornirea urmăririi penale, în temeiul denunțului reprezentantului Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu, dar și a plângerilor lui Victor Gurău, Maia Laguta și Alexei Dimitrov, referitoare la acțiunile pretins ilegale ale primarului general interimar al mun. Chișinău, Silvia Radu, cât și a viceprimarilor Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu, a declarat că, „lipsa argumentelor juridice din ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale pe numele Silviei Radu se vede de la o poştă şi este evidentă pentru orice jurist”.

„Totuşi, trebuie să recunoaștem ca autorii acestui act sunt specialişti buni, care, fără a spune nimic concret, au întocmit documentul pe tocmai trei pagini. Cu siguranţă, vom contesta această ordonanță în instanţa de judecată, pentru că este evident pentru oricine că numirea doamnei Radu în funcţia de primar interimar, precum şi transmiterea atribuțiilor între viceprimari, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii, fapt ce constituie infracțiuni prevăzute de Codul Penal la art. 351 „Uzurparea de calități oficiale” și art. 352 „Samavolnicia”. Este de datoria noastră să facem aceste demersuri, apărând astfel capitala și locuitorii acesteia de ghearele Partidului Democrat, care au paraşutat-o, în mod obraznic, pe Silvia Radu în biroul primarului ales al capitalei, uzurpând puterea locală. La fel, rezolvarea pozitivă a cestui caz va constitui un argument puternic întru consolidarea precarei autonomii locale din Republica Moldova, or haina pe care democrații, încearcă astăzi s-o îmbrace capitalei, mâine ar putea s-o potrivească oricărei localități din Republica Moldova”, a scris liberalul.

1

2

3

Mihaela Rotari

Share