Ex-vicepremier: Unioniștii nu sunt gata să petreacă un referendum

Ex-vicepremier: Unioniștii nu sunt gata să petreacă un referendum

Ex-deputatul, ex-vicepremierul, Victor Stepaniuc, în cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna.md a vorbit despre probabilitatea de inițiere a unui referendum în 2018 de unire a Republicii Moldova cu România, informează Oficial.

„În general, trebuie să vă spun că susțin procedura referendumului. Ea este rău utilizată la noi, în RM, din cauză că tot timpul se găsesc funcționari ori în sistemul judecătoresc, ori în sistemul de guvernare, care pun piedici în petrecerea referendumurilor. Totodată, cred că unioniștii nu sunt gata să petreacă un referendum, deși eu nu văd în el nici o problemă, fiindcă în felul acesta s-ar vedea în ce măsură există în societate un potențial mai mare sau mai mic al acestor unioniști. La ziua de azi, sondajele dau cifre destul de diverse. Un alt aspect, trebuie să spunem că prevederile constituționale la noi sunt foarte derizorii la acest subiect. În general, tematica anihilarii statalității, independenței, suveranității, dezicerii de independență, lichidării statului – nu există în absoluta majoritate a constituțiilor democratice contemporane. Nimeni nu are dreptul la nivel de Parlament ori referendum sa abordeze problema lichidării Franței ori SUA. Conform acestor principii nici un politician care vine în fruntea RM nu poate să pledeze pentru lichidarea statului. Uitaţi-vă ce face în acest sens în România. Acei cetățeni care încearcă să atenteze la securitatea și suveranitatea statului, sunt pedepsiți penal – RM trebuie să procedeze în același mod”, a menționat el.

Prin urmare, Stepaniuc a comunicat despre ideologia unionismului.

„Unionismul ca idee, ideologie poate că are dreptul la viață, dar ca activitate politică, ea trebuie să fie interzisă deoarece nici o țară nu permite subminarea cu mâinile proprii a perspectivelor independenței sale. Deci această activitate este una ilegală, criminală, dacă ea este activitate politică. În acest sens, în general statutul unioniștilor în RM trebuie discutat, desigur în baza dreptului internațional, în baza precedentelor care există în diferite state”, a precizat el.

Mihaela Rotari

 

Share