Declarație: Ar fi nefiresc ca, în Anul Centenarului, Guvernul României să nu ofere un răspuns pozitiv Acordului propus de Cabinetul Filip
După şedinţa comună a guvernelor RM şi României de la Piatra Neamţ, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 254/27.04.2017 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului de Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la controlul persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova și România. Dar, până în prezent, încă nu a urmat nici o măsură de răspuns din partea României.
Într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş aminteşte că Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în 5 mai 2017, a fost creată și o echipă de negocieri din partea Republicii Moldova și a fost luată o poziție comună interguvernamentală la această temă.
Jurnalistul face trimitere la o declaraţie a şefului Serviciului Vamal al RM, Vitalie Vrabie, care a anunțat că Acordul propus de partea moldoveană se află la avizare de către partea română. „Răspunsul oficialilor români se va lăsa așteptat. După aproape un an distanță de la întâlnirea de la ședința comună de guvern de la Piatra Neamț, unde s-au abordat aceste tematici, Executivul român nu a adoptat nici o hotârâre guvernamentală cu privire la alcătuirea unei echipe de negociatori care să poarte discuții cu Chișinăul pe marginea acestui Acord. Nici la Ministerul de Externe al României nu există un răspuns la această temă. Observ că oficialii români nu sunt entuziasmați la perspectiva de a controla, în comun cu moldovenii, frontiera externă a Uniunii Europene. O exaltare românească la propunerea Chișinăului ar fi atras după ea o reacție mult mai rapidă. Deocamdată, autoritățile române nu au definit un punct comun, interinstituțional, cu privire la acest Acord”, notează el.
În opinia sa, „oficialii de la Ministerul de Externe al României, care sunt la curent cu inițiativa părții moldovene, ar fi trebuit să ofere un răspuns fulgerător”. „Nu a fost așa, mingea se află de prea mult timp în terenul domnul Meleșcanu. Ar fi nefiresc ca, în Anul Centenarului, Guvernul României să nu ofere un răspuns pozitiv Acordului propus de Cabinetul Filip. Ar însemna că, undeva, se acceptă ca moldovenii să stea la coadă înainte de a intra în Europa”, mai menţionează Victor Nichituş.
Mihaela Rotari
Cred ca Moldova in primul rind trebuie sa aiba relatii bune cu vecinii, ar fi pacat ca nici nu fratii din Romania sa nu ne intelegem.
Româniea si eu unul dintre cei mai principaali parteneri externi și trebuie asa si sa fie pe viitor.