Petru Bogatu: Este un an care până la urmă se încheie mai bine decât ne-am temut cu toții

Petru Bogatu: Este un an care până la urmă se încheie mai bine decât ne-am temut cu toții

Analistul politic, Petru Bogatu susține că anul politic 2017 a fost „un an al stabilității politice”, dat fiind faptul, că în anii precedenți, Republica Moldova a avut parte de „convulsii și tulburările politice şi sociale”.

Contactat, Bogatu a vorbit despre reformele implementate în anul 2017, dar și despre efectul acestora.

„Un an relativ liniștit, un an în care s-au realizat mai multe schimbări, un an al reformelor, e adevărat că unele ridică semne de întrebare, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Totuși este un an care până la urmă se încheie mai bine decât ne-am temut cu toții la începutul lui, pentru că am traversat o perioadă destul de nesigură și incertă”, a precizat Petru Bogatu.

Analistul politic a oferit şi un comentariu cu privire la rezultatele ultimelor sondaje. „Un semn bun este că, potrivit mai multor sondaje, chiar dacă procentele sunt diferite, trendul e același şi anume că numărul adepților integrării în UE depășește numărul adversarilor UE. E o schimbare pe care o remarcăm abia acum, la sfârșit de an”, a declarat Bogatu.

Mihaela Conovali

Share