Cuplul prezidențial, în vizită la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”: 4 copii își vor recăpăta auzul

Cuplul prezidențial, în vizită la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”: 4 copii își vor recăpăta auzul

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon, a efectuat o vizită la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”, unde 4 copii dintre cei 10 beneficiari ai proiectului „Salvăm zece copii din Lumea Tăcerii”, lansat de Fundația Primei Doamne, au suportat intervenții pentru implant cohlear.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că operațiile au fost efectuate de către profesorul german, Roland Laszig, fiind asistat de Alexandru Didencu, medic otorinolaringolog din țara noastră.

„Medicii ne-au asigurat că intervențiile au decurs cu succes, iar copiii își vor recăpăta auzul, ceea ce îi va ajuta să învețe, sa vorbească, iar mai târziu, să lucreze și să se integreze în societate”, a scris Igor Dodon.

Următoarele 6 intervenții sunt preconizate în perioada 5-7 decembrie, iar la 21-23 decembrie se va efectua activarea procesoarelor de sunet pentru toți cei zece copii beneficiari de implanturi cohlear. Astfel, din acel moment copilașii respectivi vor avea posibilitatea să audă pentru prima dată.

„Menționez că Fundația de Binefacere „Din Suflet” a Primei Doamne a oferit suport în valoare de 1 milion 500 mii lei astfel ca 10 copii hipoacuzi să beneficieze de implant cohlear. În Moldova mai sunt luați la evidență încă 40 de copii cu probleme similare. Vom depune eforturi să ajutăm în continuare”, a scris Igor Dodon.

Mihaela Rotari

Share