Ce i-a spus Merkel lui Filip, la Bruxelles
Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Angela Merkel, Cancelarul Federal al Republicii Federale Germania, în marja lucrărilor celui de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic. Oficialii au abordat aspecte ale parteneriatului bilateral și posibilitățile de dinamizare a acestuia, transmite Oficial.
Premierul a remarcat caracterul durabil și constructiv al relațiilor moldo-germane și a exprimat interesul Republicii Moldova pentru amplificarea dialogului bilateral. Totodată, Pavel Filip a mulțumit autorităților germane pentru suportul financiar și tehnic oferit Republicii Moldova în procesul de implementare a agendei de reforme și a Acordului de Asociere RM-UE, apreciind decizia de a menține țara noastră în lista statelor beneficiare de asistență din partea Germaniei.
„Mizăm și în continuare pe sprijinul Berlinului în promovarea agendei europene de reforme a Republicii Moldova, inclusiv în configurarea relaţiei Uniunii Europene cu ţările din Parteneriatul Estic”, a declarat Pavel Filip.
Totodată, șeful Executivului a apreciat sprijinul politic constat acordat de către Republica Federală Germania în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
La rândul său, Angela Merkel a spus că țara sa va continua să susțină modernizarea Republicii Moldova și realizarea reformelor orientate spre îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor. Totodată, oficialul german a salutat relansarea negocierilor în formatul „5+2”, menționând că Germania pledează pentru soluționarea politică a conflictului transnistrean.
Doina Secrieru