O expoziţie dedicată Sfatului Ţării la 100 de ani de la constituire a fost inaugurată la Biblioteca Naţională

O expoziţie dedicată Sfatului Ţării la 100 de ani de la constituire a fost inaugurată la Biblioteca Naţională

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a vernisat o expoziţie cu genericul „Sfatul Ţării – un veac de istorie”,  prilejuită de împlinirea  a 100 de ani de la constituirea primului parlament basarabean, informează moldpres.md.

Expoziţia cuprinde peste 100 de lucrări: cărţi, hărţi, documente şi fotografii din colecţiile Bibliotecii Naţionale.

La eveniment au participat istorici,  scriitori, ziarişti,  bibliotecari etc.

În mesajul său de salut,  directoarea instituţiei, Elena Pintilei a menţionat că, înfiinţat la 21 noiembrie 1917, la Chişinău, Sfatul Ţării a fost guvernul  guberniei Basarabia, iar după proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, a devenit, pentru scurtă vreme, organul legislativ al  noii republici, ce avea apoi să proclame  Unirea cu Regatul României în anul 1918,  după care, la 27 noiembrie 1918, s-a autodizolvat.

În context, profesorul universitar Anatol Petrencu a afirmat că  ideea formării unor state naţionale  era ideea zilei pe ruinele imperiului rus, iar istoricul  Ion Negrei a subliniat că „Sfatul Ţării” a contribuit la desfăşurarea procesului unităţii naţionale şi a fost „un act demn de reţinere în istorie”.

Scriitorul Iurie Colesnic a  constatat că „istoria anului 2017-2018 ne-a dat o lecţie unică şi irepetabilă, cum din multe forţe slabe,  dezbinate, se poate forma un flux politic puternic şi bine orientat”.  Potrivit istoricului Octavian Ţâcu, prin votul dat de Sfatul Ţării,  Basarabia a intrat în spaţiul european, a obţinut libertate şi dreptul la proprietate.

Pe marginea evenimentului au mai luat cuvântul istoricii Ion Buga, Mariana S. Ţăranu, Elena Postică, Veaceslav Inculeţ ş.a.  La sfârşit, a fost prezentat filmul  documentar „Basarabia 1917”,  realizat de regizorul Igor Cobileanschi.

Expoziţia va fi deschisă până la 15 decembrie.

Mihaela Rotari

Share