Ambasadorul Valeriu Tihonov s-a stins din viață

Ambasadorul Valeriu Tihonov s-a stins din viață

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu regret comunică despre faptul că la al 65-lea an al vieţii a plecat în nefiinţă Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Qatar Valeriu Tihonov, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, „a plecat din viaţă un om extraordinar cu calităţi profesionale de excepţie. Valeriu Tihonov a contribuit esenţial la dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-qatareze, fiind primul Ambasador al Republicii Moldova în Statul Qatar”.

„Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene aduce sincere condoleanţe familiei şi rudelor lui Valeriu Tihonov în aceste clipe de grea încercare”, se mai spune în comunicat.

Precizăm că, Valeriu Tihonov a absolvit Institutul de Relaţii Internaţionale din Moscova, și-a început cariera diplomatică în anul 1975. A fost numit Ambasador al RM în Qatar la 29 octombrie 2013.

Doina Secrieru 

 

Share