32 de imagini din viața poporului tuareg, unde domină matriarhatul, iar bărbații sunt lipsiți de drepturi

32 de imagini din viața poporului tuareg, unde domină matriarhatul, iar bărbații sunt lipsiți de drepturi

Tuareg- este unul din cele mai unice popoare din lume, reprezentanții căruia au un cu totul altfel stil de viață: aici de drepturi depline în societate se bucură reprezentatele sexului frumos, iar bărbații sunt nevoiți să dea capul în jos și să se mulțumească doar cu ce le este permis.

Atunci când ating majoratul, tinerii primesc de la tații lor un cuțit și un voal în spatele căruia își vor ascunde fața toată viața, și îl  vor scoate doar în prezența soției sau amantei.

Femeile însă au parte de o altfel de viață socială: ele nu doar că nu-și acoperă fața, dar pot avea un număr nelimitat de amanți și legături sexuale până atunci când se vor căsători. Dar și atunci secretul vieții personale va fi păstrat cu sfințenie. Asta înseamnă că să intre în casa femeii sau să iasă de acolo, un bărbat poate doar la răsărit sau la apus.

Femeile tuareg  sunt cele care fac averea, ele sunt proprietarele locuințelor, iar în caz divorț averea este împărțită la discreția lor. În general, drepturile și libertățile acestor femei, pot fi motiv de invidie pentru femeile din Europa.

Tuareg mai este numit și poporul albastru, din cauza culorii hainelor lor tradiționale. Acesta este unul din cele mai misterioase popoare africane.

5791f986c7b79

Femeile tuareg sunt foarte respectate în societate

5791f99e4b3cb

Bărbații își acoperă fața cu un voal special

5791f9b3622d2

După divorț, în mod tradițional  copiii rămân cu mama. Această poză a fost făcută în decembrie 1967.

5791f9c7e3c3e

Majoritatea poporului tuareg crede în islam.

5791f9da6fa34

Poporul tuareg are o legendă că rădăcinele lor provin din matriarhatului legendarului  și mare conducător al Reginei Sahara Ting Hin.

5791f9ef4747d

În anul 1925 au fost găsite aici femei bogate îngropate.

5791fa0610fdc

5791fa17545ba

Fetițele din fragedă copilărie învață să citească și să scrie.

5791fa2c1c712

Poporul tuareg poartă foarte multe bijuterii.

5791fa4350da4

Bărbații posedă artele marțiale, și nu le este frică de războaie. În plus, sunt comercianți foarte pricepuți.

5791fa57de279

Femeile sunt cele care păstrează moștenirea culturală, sunt inteligente și continuă tradiția folclorică.

5791fa6b9fbf6

Poporul Tuareg de mai bine de 1000 de ani aveau grijă de cămile.

5791fa7d3db6a

Cămilele sunt necesare pentru traiul în Sahara.

5791fa8ae4acd

Deseori cămilele sunt sigurul lucru care le revine bărbaților după divorț.

5791fa9e0d9c7

Părerea femeilor este apreciată de bărbați. Ei se sfătuiesc cu ele în tot ce fac.

5791fab2ebc16

Femeile, spre deosebire de bărbați nu poartă fața acoperită, deși deseori își acoperă părul.

5791fac2b69d9

5791fad59693d

În Africa trăiesc câteva milioane de reprezentanți tuareg, care sunt împărțiți în mai multe triburi.

5791fae761f6a

Tuareg este singurul popor din lume, în care bărbații trebuie să-și acopere fața chiar și în sânul familiei.

5791faf43d56e

5791fb01ad0c7

5791fb0fb2998

5791fb1bf097f

5791fb2a06b96

5791fb3734908

5791fb4169fb8

5791fb4db5843

5791fb57b8d0d

O mare parte din alimentația oamenilor tuareg este compusă din lapte și produse lactate.

5791fb610ac69

5791fb6bd1ee9

Pentru a câștiga atenția fetelor, un bărbat trebuie să aibă un talent poetic și să trimită poeme iubitei sale, iar ea trebuie să răspundă.

5791fb7562c8c

5791fb802977a

sursa: calatorul.net

 

 

Share