Fiscul, INP și ANTA continuă verificarea conducătorilor care prestează servicii în regim taxi
Serviciul Fiscal de Stat de comun cu Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională a Transportului Auto au desfășurat, astăzi 27 octombrie 2017, o operațiune de amploare pe teritoriul municipiului Chișinău. Acțiunea a avut drept scop combaterea fenomenului transportării ilegale de pasageri și conformarea contribuabililor care prestează astfel de servicii în regim de taxi.
Verificările de specialitate s-au desfășurat, concomitent, în diverse sectoare ale capitalei. Taximetriștii au fost trași pe dreapta, iar în urma verificării activității lor s-a dovedit că unii șoferi prestează ilegal servicii de transportare a pasagerilor.
Astfel, în perioada anului 2017, de către Serviciul Fiscal de Stat au fost desfășurate acțiuni de control de comun cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, în toate orașele și municipiile republicii în scopul identificării și sancționării transportatorilor iliciți în regim de taxi. În cadrul acțiunilor menționate au fost întocmite 464 procese verbale cu privire la contravenție cu aplicarea sancțiunilor în sumă de 721 200 lei.
De asemenea, au fost efectuate 96 controale la agenții economici care prestează servicii în regim taxi, dintre care 84 rezultative cu aplicarea sancțiunilor fiscale în sumă de 437 mii lei și contravenționale în sumă de 176 mii lei.
Doar în zilele de 17 – 25 octombrie, în raza mun. Chișinău au fost constatate 32 cazuri de încălcări ale legislației fiscale, cum ar fi:
15 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar fără utilizarea MCC existente (taximetru);
4 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar în lipsa MCC (taximetru);
13 cazuri de desfășurare a activității de întreprinzător fără înregistrarea la Camera Înregistrării de Stat.
Concomitent, au fost efectuate verificări la 16 agenți economici din domeniul transportului în regim taxi, fiind calculate suplimentar la buget impozite și taxe, aplicate sancţiuni şi penalităţi în sumă totală de 11,7 milioane de lei, dintre care au fost achitate 10 milioane de lei.
Pentru încălcările depistate urmează a fi aplicate amenzi fiscale în sumă de 106 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 21 mii lei.
Serviciul Fiscal de Stat atenționează: operațiunile comune de acest gen se vor extinde pe întreg teritoriul țării.
Conform prevederilor Codului Contravențional practicarea ilicită a activității de întreprinzător prevede o pedeapsă cu amendă în valoare de la 1 000 la 3 mii de lei. În cazul agenților economici, transportarea călătorilor fără emiterea biletelor, este sancționată cu amendă de 3 mii de lei.
Mihaela Rotari
Share