Analist politic despre câte mandate ar putea lua un partid unionist din RM

Analist politic despre câte mandate ar putea lua un partid unionist din RM

În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, analistul politic Igor Boțan, a fost întrebat: Cam câte mandate ar fi realist să ia pentru viitorul Parlament, Partidul Unității Naționale, dacă ar fi acest scrutin parlamentar?

„Dacă ne referim la statistici, atunci ne amintim că, în cei 25 de ani, în opt cicluri electorale parlamentare, pentru partidele unioniste au votat maximum 15, până la 20%. Deci, în această situație care s-a creat acum, am putea să spunem că ar fi realist ca această mișcare în frunte cu Traian Băsescu poate aduna până, hai să luăm media, 10% din alegători i-ar putea aduna în jurul acestei idei” a precizat el.

În același timp, Boțan a vorbit depsre totalitatea acțiunilor pe care le face Traian Băsescu în Republica Moldova și rolul lor.

„Atunci când vorbim de unionismul inimii și unionismul rațiunii, dacă ele sunt îmbinate, aceste două tipuri de unionism, cu unionismul social – pensii mai mari, salarii mai bune, perspective pentru copii –, eu cred că acest mesaj poate fi foarte atractiv pentru segmentul unionist din Republica Moldova. Adică, acest efort poate duce la reconsolidarea, deja în favoarea Partidului Unității Naționale, a alegătorilor unioniști. Acest lucru se întrevede…” a conchis el.

Share