Simona Halep a învins-o în premieră pe Maria Șarapova și s-a calificat în sferturi la Beijing

Simona Halep a învins-o în premieră pe Maria Șarapova și s-a calificat în sferturi la Beijing

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o astăzi în premieră pe rusoaica Maria Șarapova, cu 6-2, 6-2, miercuri, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari.

Halep (26 ani), a doua favorită a competiției, a câștigat primul meci în fața rusoaicei, după șapte victorii la rând ale acesteia, cea mai recentă în urmă cu aproximativ o lună, la US Open, în primul tur.

Românca a făcut un meci aproape perfect al Beijing, unde era învinsă de rusoaică în 2012 în două seturi, și s-a impus într-o oră și 12 minute.

Simona Halep a avut 2 ași, la fel ca și adversara sa, dar nu a făcut nici o dublă greșeală, spre deosebire de cele cinci ale rusoaicei. Ambele servicii ale româncei au fost mai bune, 77%-50% la primul și 64%-33% la al doilea. Halep a avut 12 mingi direct câștigătoare, iar Șarapova 15, dar diferența a fost uriașă la erorile neprovocate, doar 6 Simona și nu mai puțin de 39 Șarapova.

Cele șapte victorii ale Mariei Șarapova în fața Simonei Halep s-au petrecut astfel: în 2012, Șarapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câștigat în primul tur la Beijing în același an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros. Tot în 2014 învingea și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. În 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica se impunea cu 6-4, 6-4, pentru ca anul acesta, în primul tur la US Open, Șarapova a câștigat cu 6-4, 4-6, 6-3.

Halep, care anul trecut a pierdut în optimi la Beijing, și-a asigurat un cec de 149.138 dolari și 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe învingătoarea dintre poloneza Agnieszka Radwanska (cap de serie numărul 11) și rusoaica Daria Kasatkina.

sursa: agerpres.ro

Share