Un bărbat din Ștefan-Vodă, bănuit de perfectarea documentelor falsificate

Un bărbat din Ștefan-Vodă, bănuit de perfectarea documentelor falsificate

Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST au ridicat de la domiciliul unui cetățean moldovean, locuitor al or. Ștefan Vodă, mai multe procuri, blanchete, contracte de vânzare-cumpărare, cu semne vădite de falsificare. Percheziția domiciliară s-a realizat în cadrul examinării cauzei penale, pornită în baza art. 361 alin. 2 Cod penal al RM, pe existența unei bănuieli rezonabile privind confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, săvârșite referitor la un document de importanță deosebită.

Potrivit informațiilor deținute și probelor acumulate în timpul investigațiilor speciale și urmăririi penale, s-a stabilit că bănuitul ar deține în gospodăria sa tehnica de calcul folosită pentru falsificarea documentelor, blanchete, purtători materiali de informaţii, precum și alte obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală.
În acest sens, la data de 26 septembrie curent, în temeiul Încheierii judecătorului de instrucție, polițiștii de frontieră au descins la domiciliul bănuitului, moldovean de 38 ani, unde bănuielile echipei de cercetare au fost confirmate. S-au depistat și ridicat procuri, blanchete, contracte de vânzare-cumpărare, cu elemente clare de contrafacere ale acestora, la fel, descoperite purtători materiali de informaţii și alte obiecte.

În continuare, polițiștii de frontieră documentează cazul sub toate aspectele legale. Persoana vizată este cercetată în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoarea până la 5 ani.

Mihaela Rotari

Share